Uh, new year, new me, new resolutions!
Hah ce gluma bună am făcut. Serios. Anul acesta a început atât de banal plus ca depresia post natala ma afecta teribil încât nici nu prea realizez cine știe ce ca e alt an.
Mai ales ca încă suntem în lockdown. Sunt mai degrabă conștientă de faptul ca se face un an de zile de când stau acasă literalmente făcând nimic și fiind și plătită. 🤷
Bine, ultimele aproape 5 luni nu se poate numi chiar nimic ca deh, copil. Which is doing great by the way. Creste, gangureste, molfaie mâinile, suzeta și tot ce mai prinde în mâini. E chiar cute când încearcă să vorbească. Dar serios, pastilele sunt za shit ca fără ele sunt mega nasol.
Le oprisem la un momentan dat din cauza la efectele secundare și nici nu realizam cât de aiurea eram. Când am sunat sa mi le schimbe a zis ca toate au efecte secundare și sa le mai dau o șansă ca după 3-4 săptămâni se liniștesc. Au fost brutale primele 2 săptămâni sincer. Trebuia sa dorm aproape constant ca să nu simt cât de rău îmi era dar a meritat pentru ca ma simt aproape normal. Like me.
Still don’t really realise I have a child for life though. And I can’t believe I’m saying this but I miss the newborn phase and I sure will miss this phase as she gets older. Her tiny hands clenched in her sleep makes me go gaga over them. Mno she’s cute and she’s mine.